Sesiunea ordinară a examenului de aptitudini, martie 2023
Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune la filiala CECCAR în cadrul căreia au efectuat stagiul sau la filiala de domiciliu, un dosar care să cuprindă:
- a) cerere de înscriere la examenul de aptitudini, semnată olograf, în original;
- b) copia certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare în cadrul unui program de studii universitare în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau echivalent, în științe economice, pentru candidații înscriși la examenul de expert contabil, respectiv a diplomei de bacalaureat sau echivalent pentru candidații înscriși la examenul de contabil autorizat, recunoscute de ministerul de resort;
- c) copia certificată pentru conformitate cu originalul a actului de identitate;
- d) copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cu numele din actul de identitate, certificată pentru conformitate cu originalul.
- e) certificat de cazier judiciar valabil, în original;
- f) adeverință medicală care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, în original;
- g) două fotografii tip C.I.;
- h) dovada achitării taxei de înscriere, respectiv c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii a 175 Euro pentru expert contabil și 125 Euro pentru contabil autorizat;
- i) certificat de stagiu emis de filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul, în original;
- j) cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini (prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini);
- k) acordul GDPR, conform anexei;
- l) acord inregistrare audio-video, conform anexei.
Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) - d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.
Data limită până la care candidații pot depune dosarul de înscriere la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini este 06 martie 2023.
Taxa de înscriere la examen va fi achitată în contul CECCAR al filialei în cadrul căreia se face înscrierea:
Beneficiar: CECCAR Filiala Dolj
Cont bancar: RO26 BTRL RONC RT0V 2581 5613
Banca: Banca Transilvania
CUI: RO7426179
Structura probelor de examen:
Candidat categoria Expert contabil | Ziua de organizare a probelor de examen | Pondere în nota finala a probei % | Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu | |
Vineri – 24 martie 2023, Proba 1
(3 ore) |
Contabilitate | 90% | Contabilitate financiară,
Contabilitate managerială Standarde Internaționale de Raportare Financiară Contabilitatea altor tipuri de entitati Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare |
|
Etica | 10% | Etica anul I, II, III | ||
Sâmbătă – 25 martie 2023, Proba 3
(3 ore) |
Control intern, audit și asigurare | 40% | Audit, revizuire, alte servicii de asigurare şi servicii conexe
Guvernanţa corporativă, managementul riscurilor si control intern |
|
Management, analiză și evaluarea afacerii | 60% | Finanţe şi management financiar
Managementul performanţei Evaluarea afacerii/întreprinderii |
||
Vineri – 31 martie 2023, Proba 2
(3 ore) |
Fiscalitate | 80% | Fiscalitate
Fiscalitate avansată |
|
Drept | 10% | Dreptul afacerilor
Dreptul muncii |
||
Expertiză contabilă | 10% | Expertiză contabilă | ||
|
||||
Candidat categoria Contabil autorizat | Ziua de organizare a probelor de examen | Pondere in nota finala a probei % | Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu | |
Vineri – 24 martie 2023, Proba 1
(3 ore) |
Contabilitate | 90% | Contabilitate financiară,
Contabilitate managerială Contabilitatea altor tipuri de entitati Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare |
|
Etica | 10% | Etica anul I, II, III | ||
Vineri – 31 martie 2023, Proba 2
(3 ore) |
Fiscalitate | 80% | Fiscalitate | |
Drept | 10% | Dreptul afacerilor
Dreptul muncii |
||
Analiza financiară a afacerii/întreprinderii | 10% | Finanţe şi management financiar
Managementul performanţei |