Procedura de implementare și schema de ajutor de stat asociate Programului IMM PROD, publicate în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 366 din 13 aprilie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 955/2022 al ministrului Finanțelor privind aprobarea Procedurii de implementare și a schemei de ajutor de stat asociate Programului IMM PROD. Potrivit actului normativ, obiectivul principal al programului IMM PROD constă în asigurarea lichidităților pentru desfasurarea activitatii curente și finanțarea investițiilor realizate de către întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv startup-uri, din zona urbană, în vederea realizării următoarelor obiective specifice: a) încurajarea producției autohtone de bunuri de larg consum, creșterea capacității de producție; b) reconversia de la intermediere la producție; c) digitalizarea activității; d) alinierea/îmbunătățirea standardelor de mediu, inclusiv îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul proceselor de producție.

În vederea realizării obiectivelor specifice, în cadrul Programului IMM PROD se pot finanța următoarele activități: a) achiziția de echipamente și utilaje, inclusiv pentru reconversia de la intermediere la producție sau demararea de activități noi de producție; b) construcția, achiziția, amenajarea de terenuri și hale destinate producției; c) achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a IMM-urilor, inclusiv proiecte de retehnologizare pentru IMM-urile care activează și dezvoltă proiecte în industria producătoare;
d) achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu (taxonomy) care să genereze eficiența energetică consumului propriu, panouri solare, stații de biogaz, stații de reciclare; e) finanțarea capitalului de lucru pentru stocuri de materii prime, materiale și mărfuri (în cazul companiilor producătoare care dețin propriile lanțuri de distribuție) și pentru alte cheltuieli de exploatare, pentru firmele care intenționează să deschidă/dezvolte/ diversifice activități de producție.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

anaf-a-publicat-ghidul-fiscal-al-contribuabililor-care-realizeaza-venituri-din-inchirierea-bunurilor-s13846-300×182