Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul de HOTĂRÂRE a Guvernului pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prin care se propune ca salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată să fie majorat la 3.700 lei lunar începând cu data de 1 iulie 2024, ceea ce reprezintă o creștere de 12,12%, față de luna iunie 2024. „În luna iunie 2024 tariful orar este de 19,960 lei/oră pentru un program complet de lucru 165,333 ore pe lună, iar din luna iulie 2024 tariful orar va fi de 22,024 lei/oră pentru un program complet de lucru de 168,000 ore/lună”, se precizează în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ.
Potrivit MMSS, în România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 760.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procentaj de 13,9 % din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei vor beneficia 1.871.266 salariați.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.