MFP: În proiect, modificarea și completarea reglementărilor privind unele scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Proiectul urmărește stimularea creșterii economice prin realizarea de investiții, preconizându-se că actul normativ va avea efect multiplicator în ceea ce privește dezvoltarea furnizorilor de materii prime, materiale, instalații și utilaje, a prestatorilor de servicii etc.

Inițiatorii proiectului menționează, în Nota de fundamentare, că, în contextul actual al evoluției economiei globale afectate de pandemia provocată de noul coronavirus, este necesară introducerea unor modificări în vederea flexibilizării accesului la finanțare a operatorilor economici. De asemenea, se reamintește că, la 2 iulie 2017, Comisia Europeană a adoptat modificarea legislației comunitare în baza căreia a fost elaborată schema de ajutor de stat instituită prin HG nr. 807/2014, astfel:

 prin Regulamentul (UE) nr. 972/2020 al Comisiei din 02.07.2020 a fost modificat Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014. Conform prevederilor art. 59, al doilea paragraf, se prelungește valabilitatea regulamentului până la data de 31.12.2023;

▪ prin Comunicarea Comisiei C(2020) 4355 final din data de 2.07.2020 au fost modificate Orientările privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020 (care au stat la baza emiterii Deciziei Comisiei Europene C(2014) 2240 final prin care a fost aprobată Harta ajutoarelor regionale pentru perioada 2014-2020) și a fost prelungită perioada de aplicare a acestora.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

proiectul-de-oug-privind-programul-imm-leasing-de-echipamente-si-utilaje-publicat-pe-site-ul-mfp-s8542-300×182