Ministerul Finanțelor a publicat, pe site-ul instituției, proiectul de ordin comun al ministrului Finanțelor și al ministrului Culturii pentru stabilirea valorii sumei indexate care se acordă sub formă de tichete culturale pentru semestrul I al anului 2023.
Ținându-se cont de regulile prin care se stabilește valoarea acestor tichete, potrivit proiectului, pentru semestrul I al anului în curs, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin HG nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de maximum 200 lei/lună, respectiv de maximum 400 lei/eveniment.
Aceste valori urmează să se aplice și pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 și septembrie 2023.