MF aduce o serie de clarificări la prevederile OMF nr. 2.048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici

În Monitorul Oficial nr. 559 din 21 iunie 2023 a fost publicat OMF nr. 1.730/2023 pentru reglementarea unor aspecte contabile, act normativ prin care au fost aduse o serie de clarificări la prevederile OMF nr. 2.048/2022. MF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ că, prin OMF nr. 2.048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici au fost preluate prevederile obligatorii cuprinse în Directiva (UE) 2021/2101 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 429 din data de 1 decembrie 2021.

Prevederile ordinului menționat au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023, iar primele informații prezentate în temeiul acestuia vor fi raportate în cursul anului 2024, fiind aferente situațiilor financiare corespunzătoare exercițiului financiar al anului 2023.

În cursul anului 2023, pe site-ul Comisiei Europene au fost publicate unele clarificări referitoare la aplicarea anumitor prevederi cuprinse în Directiva (UE) 2021/2101 a Parlamentului European și a Consiliului, sub forma unui set de întrebări și răspunsuri. Aceste informații au condus la necesitatea completării, în scop de explicitare, a prevederilor naționale prin care s-a transpus Directiva (UE) 2021/2101.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

anaf-a-publicat-proiectul-procedurii-privind-organizarea-si-inscrierea-in-cadrul-registrului-ro-e-factura-s13255-300×182