MEAT va relansa, în octombrie, Măsura 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a anunțat,  printr-un comunicat,  relansarea, în  luna octombrie, a Măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”. Astfel, în perioada 12-22 octombrie 2021, aplicația de înscriere pentru a doua sesiune aferentă măsurii “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” va fi disponibilă pe site-ul granturi.imm.gov.ro.

Măsura 1 face parte din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completarile si modificarile ulterioare, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020.

Reprezentanții MEAT precizează că relansarea măsurii de sprijin care oferă ajutor financiar nerambursabil sub formă forfetară în valoare de maximum 2.000 euro/beneficiar, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente măsurii, vine cu serie de noutăți față de facilitățile oferite în prima sesiune, respectiv:

▪︎ Devin eligibili și beneficiarii din categoria Întreprinderilor Individuale și a Întreprinderilor Familiale, cu activitate economică în unul din domeniile prevăzute în Anexa nr. 1 la OUG 130/2020

▪︎ Devin eligibili și beneficiarii din categoria profesioniștilor, definiți și reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

anaf-intentioneaza-sa-opereze-modificari-la-nomenclatorul-obligatiilor-fiscale-care-se-platesc-s11439-300×182