Măsuri pentru sprijinirea salariaților detașați în cadrul prestării de servicii transnaționale

n Monitorul Oficial nr. 476 din 12 mai 2022 a fost publicată OUG nr. 66/2022 pentru completarea Legii nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale. Actul normativ reglementează măsuri pentru protejarea și sprijinirea salariaților angajatorilor naționali care subcontractează servicii, în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale rezultate în cadrul prestării categoriilor de servicii prevăzute în Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale.

Astfel, OUG nr. 66/2022 completează prevederile Legii nr. 16/2017 în sensul reglementării, în mod similar cu situația legiferată în cazul detașării transnaționale, a răspunderii contractantului căruia întreprinderea îi este subcontractant direct privind răspunderea în solidar cu aceasta sau în locul său pentru drepturile salariale nete restante aferente salariului brut pe țară garantat în plată, cu menținerea în sarcina subcontractantului a obligației de plată a diferenței datorate salariatului până la acoperirea integrală a drepturilor salariale cuvenite acestuia potrivit contractului individual de muncă, precum și a sumelor privind plata contribuțiilor asigurărilor sociale aferente.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

guvernul-a-decis-reintroducerea-masurii-de-acordare-a-somajului-tehnic-si-a-reglementat-noi-masuri-s14030-300×182