Documentul „Abordări pentru transparența beneficiarilor reali”, elaborat de IFAC și CPA Canada, tradus de CECCAR în limba română

Ca parte a activității sale de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România pune la dispoziția celor interesați versiunea în limba română a documentului Abordări pentru transparența beneficiarilor reali, întocmit de IFAC și CPA Canada.

Raportul oferă o privire de ansamblu asupra măsurii în care modelele de baze de date centralizate existente și cele noi respectă standardele internaționale și reflectă mediul aflat în schimbare în contextul actual.

„Dimensiunea infracțiunilor financiare la nivel global este enormă. (…) Activitatea infracțională din domeniul financiar prejudiciază bunăstarea umană și deteriorează economiile și societățile la nivel mondial. (…) Accesul în timp util la informații corecte privind beneficiarii reali reprezintă un aspect important pentru autoritățile responsabile de aplicarea reglementărilor în domeniu și alte autorități în demersul acestora de identificare, prevenire și pedepsire a spălării banilor, finanțării terorismului și evaziunii fiscale, și nu numai”, se menționează în document.

Potrivit autorilor studiului, pe măsură ce responsabilii de politici continuă să analizeze aceste evoluții la nivel global și național, raportul își propune să fundamenteze această discuție utilizând perspective practice și bazate pe probe, inclusiv pe cele ale profesioniștilor contabili, care lucrează cu informații privind beneficiarii reali. Prin intermediul acestei cercetări se dorește furnizarea informațiilor necesare în discuțiile care au loc la nivelul multor jurisdicții pe măsură ce sunt evaluate abordările eficiente pentru transparența informațiilor privind beneficiarii reali, având în vedere importanța luptei împotriva infracțiunilor financiare și necesitatea ca aceasta să fie gestionată corespunzător.

Documentul în limba română este disponibil la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes de pe site-ul CECCAR.

documentul-abordari-pentru-transparenta-beneficiarilor-reali-elaborat-de-ifac-si-cpa-canada-tradus-a6632-300×182