CECCAR pune la dispoziție, în limba română, documentul „Încredere și integritate: rolul actorilor ecosistemului corporativ în prevenirea dezinformării ecologice (greenwashing)”, publicat de Accountancy Europe
Coperta-260226-Accountancy-Europe-Briefing-paper-RO-foto-1024×690

Dezinformarea ecologică (greenwashing) este o preocupare persistentă care a evoluat și a căpătat importanță de-a lungul anilor ca urmare a mediului de reglementare în curs de dezvoltare, a controlului sporit al investitorilor și a așteptărilor publice ale întreprinderilor.

În acest context, Accountancy Europe a elaborat un document care analizează modul în care diferiți actori ai ecosistemului corporativ pot identifica și atenua riscurile de greenwashing. Acesta demonstrează că prevenirea dezinformării ecologice depinde de rolurile și responsabilitățile coordonate ale actorilor întreprinderilor.

Se arată că dezinformarea ecologică – de la neglijență până la fraudă – provine din deficiențe sistemice și necesită o reacție la nivelul întregului ecosistem corporativ. Solicitarea de informații fiabile privind durabilitatea persistă în ciuda simplificării reglementărilor, ceea ce face ca guvernanța și clarificarea rolurilor să fie esențiale.

Publicația își propune să demonstreze factorilor de decizie că atenuarea riscurilor de dezinformare ecologicănecesită o abordare sistemică. Este examinat modul în care diferiți actori din ecosistemul corporativ pot identifica și atenua riscurile de greenwashing, clarificând modul în care fiecare dintre aceștia contribuie la protejarea integrității prezentărilor de informații privind durabilitatea.

În timp ce publicul-țintă este reprezentat de factorii de decizie, documentul oferă, de asemenea, îndrumări pentru actorii întreprinderilor în ceea ce privește identificarea și atenuarea riscurilor de dezinformare ecologică în raportarea în materie de durabilitate.

Accesați traducerea în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații ­– Organisme internaționale – Alte documente de interes.