Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat pe site-ul instituției, modificarea OPANAF nr.2420/2022 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare. ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OUG nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost modificată și completată Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin introducerea la art.155 alin.(1) lit.a^1), în categoriile de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate, a veniturilor din pensii care depășeau suma lunară de 4.000 lei. Prevederea se aplica începând cu data de 1 ianuarie 2022. De asemenea, prin aceeași ordonanță a fost introdus în Codul fiscal art.169^2, potrivit căruia, începând cu anul 2022, persoanele fizice care au obținut venituri din pensii din străinătate, aveau obligația declarării acestei contribuții în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Prin Decizia nr.650 din 15 decembrie 2022, aplicabilă începând cu 28 decembrie 2022, data publicării în Monitorul Oficial al României, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.XXIV pct.13 [cu referire la art.155 alin.(1) pct.a^1)], din OUG nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, sunt neconstituționale.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.