Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a împlinit luni, 15 mai, 30 de ani de activitate. Momentul special a fost marcat printr-un eveniment de gală la care au participat numeroase personalități ale vieții politice și publice din țara noastră. Aniversarea a avut loc, într-un cadru festiv, la Opera Națională din București și a reunit peste 500 de parteneri din administrația publică centrală și colaboratori-cheie ai UNCJR. Dintre aceștia, îi menționăm pe: Cătălina Galer, consilier de stat de la Administrația Prezidențială, prim-ministrul Ionel-Nicolae Ciucă, președintele Senatului, Alina Gorghiu, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președintele Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc, miniștrii Gabriela Firea, Cseke Attila, Lucian Bode, Virgil Popescu, Sebastian Burduja și Adrian Câciu, Excelențele lor, Ambasadorii Franței, Israelului și Moldovei la București, alături de membri ai Parlamentului României.
CECCAR, în calitate de partener al Uniunii, a fost reprezentat la eveniment prin președintele Consiliului superior al Corpului, Elena Ecaterina Chivu, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova și Nicolae Băjan, vicepreședinți ai Consiliului superior. În baza protocolului încheiat anul trecut între CECCAR și UNCJR, cele două organizații colaborează atât la nivel central, cât și local pentru promovarea educației financiar-contabile, valorificarea competențelor liber-profesioniștilor contabili în elaborarea strategiilor de creștere inteligentă la nivel local și regional, promovarea sustenabilității și a economiei circulare la nivel local și regional, în interes public.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.