ANAF a publicat un material informativ privind obligațiile de plată datorate pentru neplata la termen, nedeclararea sau declararea incorectă a obligațiilor fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, la secțiunea Asistență contribuabili, un material informativ privind obligațiile de plată datorate pentru neplata la termen, nedeclararea sau declararea incorectă a obligațiilor fiscale, care include, între altele, informații referitoare la dobânzile și penalitățile de întârziere datorate de contribuabil, dobânzi în cazul impozitelor pentru care perioada fiscală este anuală, penalitățile de nedeclarare pentru obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect.

Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale se datorează dobânzi și penalități de întârziere. Nivelul dobânzii este de 0,02% – pentru fiecare zi de întârziere. Nivelul penalității de întârziere este de 0,01% – pentru fiecare zi de întârziere. Dobânzile și penalitățile de întârziere se calculează din ziua imediat următoare expirării termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, și se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală. Nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.

Penalitățile de întârziere nu se aplică pentru obligațiile fiscale principale pentru care se datorează penalitate de nedeclarare. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor. Dobânzile și penalitățile de întârziere sunt obligații fiscale accesorii care se comunică contribuabililor de către organul fiscal prin Decizie referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere (cu excepția cazului în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, creanțe fiscale accesorii sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de către organul de executare silită și se consemnează într-un proces verbal care constituie titlu executoriu care se comunică debitorului).

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

anaf-a-publicat-proiectul-procedurii-privind-exercitarea-optiunii-de-utilizare-de-catre-operatorii-s13417-300×182