Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 14 septembrie 2020

Reuniunea informală a ECOFIN: Au fost discutate posibile noi resurse proprii ale UE și impozitarea echitabilă

În perioada 11-12 septembrie a.c. a avut loc, la Berlin, o reuniune informală a miniștrilor de finanțe din UE, în cadrul căreia au fost discutate subiecte precum redresarea economică și alte chestiuni fiscale. Miniștrii de finanțe au dezbătut, totodată, posibila introducere a unor noi resurse proprii în contextul planului european de redresare economică. În a doua zi de discuții, 12 septembrie a.c., aceștia au făcut schimb de opinii cu privire la reforma fiscală discutată în prezent la nivelul OCDE, care include implementarea unei taxe digitale și aplicarea unei cote minime a impozitului corporativ. În cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat că o impozitare echitabilă și o impozitare minimă globală sunt necesare. Acesta a confirmat că, în această toamnă, Comisia Europeană va prezenta un plan de acțiune privind impozitarea întreprinderilor în secolul XXI.

Pandemia de COVID-19 mărește diferența dintre veniturile din TVA preconizate și TVA colectată efectiv în UE

La 10 septembrie a.c., Comisia Europeană a publicat raportul Studiu și rapoarte privind diferența dintre veniturile din TVA preconizate și TVA colectată efectiv în 28 de state membre UEConform acestui raport, diferența dintre veniturile din TVA preconizate și TVA colectată efectiv din UE a înregistrat o ușoară diminuare în ultimii ani (de la 162 miliarde euro, în 2014, la 140 miliarde euro, în 2018). Cu toate acestea, previziunea pentru 2020 evidențiază o inversare a acestei tendințe, cu o pierdere potențială de 164 miliarde euro, ca urmare a efectelor pandemiei asupra economiei. Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a analizat datele și a remarcat că UE ar trebui să „depună mai multe eforturi pentru a combate frauda în materie de TVA, simplificând, totodată, procedurile și îmbunătățind cooperarea transfrontalieră”.

Acordul OCDE privind reforma fiscală internațională întâmpină dificultăți

La 9 septembrie a.c., ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, a îndemnat statele membre UE să fie pregătite pentru a lua măsuri în cazul în care SUA vor continua să împiedice încheierea acordului OCDE privind reforma fiscală internațională. Înaintea reuniunii informale a ECOFIN din 11-12 septembrie a.c., acesta a confirmat că se așteaptă la o propunere din partea Comisiei Europene la începutul anului 2021 în cazul în care nu se ajunge la un acord la nivelul OCDE până la finele anului curent. Conform acestuia, SUA creează obstacole precum schema „sferelor de influență” pentru a încetini negocierile. Chestiunea impozitării digitale a fost, de asemenea, discutată în cadrul Parlamentului European: eurodeputatul Stéphanie Yon-Courtin (Partidul Renew Europe, Franța) a trimis o scrisoare prin care solicită președintelui Comisiei ECON, Irene Tinagli (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Italia), să invite directorii generali executivi ai Google, Amazon, Facebook și Apple la audierea comună a Comisiilor ECON și FISC pentru a discuta practicile fiscale ale acestora.

Buletinul de știri în limba engleză poate fi consultat pe site-ul ETAF.

etaf-1-300×146

Leave your comment